CREZI, SPERĂ, TRĂIEŞTE!

În fiecare zi,  văzîndu-l pe Ştefănuţ Victor – băieţelul cu chip de înger blond – cum  îşi trăieşte copilăria chinuită de o boală incurabilă, ca pe o viaţă normală, pentru că el nu ştie altă viaţă,   ne amintim să nu ne mai plîngem din nimic, să ne bucurăm de ceea ce avem, să schimbăm ce se poate schimba în viaţa noastră, să acceptăm ce nu se poate schimba, să visăm realist la “mai bine”, fără regrete, fără încrîncenare, fără ură.

Dacă sorbi frumuseţea fiecărei zile, dacă  te poţi bucura de lumina soarelui şi de luminiţele din ochii copiilor tăi sau ai altora, dacă poţi vedea în viitor prin ochii lor, dacă rămîi drept cînd şuierul ameţitor al evenimentelor te năuceşte, dacă rămîi bun într-o lume nebună,  dacă poţi să păstrezi în sufletul tău, fără a afişa neapărat, Credinţa în Ceva sau Cineva care veghează asupra noastră dar PRIN NOI, care ne ajută dacă ne ajutăm singuri, care ne iubeşte dacă iubim, care ne acceptă aşa cum suntem deşi  ar dori să fim mai buni…..atunci mai sunt speranţe pentru biata Omenire, prea  frămîntată, prea debusolată, prea orbită de nimicuri distructive.