Oamenii care fac cinste speciei…

Dacă ai întrebări concrete despre talasemie poti primi toate informaţiile pe care le doresti prin e-mail sau la telefon. Click aici pentru a afla ce ai de făcut!

OAMENII sunt cele mai surprinzătoare fiinţe vii pentru că sunt şi cele mai complicate. Campania umanitară pe care  încerc să o promovez pentru a aduna 150.000 de euro! (0 sumă imposibilă!! reprezintă costul unui transplant de măduvă în străinătate pentru nepoţelul meu Ştefan Victor),  m-a învăţat multe despre oamenii.

Am   aflat că cele mai nobile calităţi ale omului obişnuit nu au fost încă anihilate nici de marasmul social  în care ne cufundăm, nici de criza financiară. Sufletul oamenilor încă mai poate fi „mişcat”, de suferinţa unui  bolnav, mai ales a unui copil, iar solidaritatea  nu a dispărut.

Luna aceasta s-a împlinit 1 an de cînd familia Diaconu a aflat cu groază o veste care i-a şocat. În august 2008, au aflat că băieţelul lor de şase luni, Ştefănuţ Victor avea cea mai severă formă de anemie: Anemia Cooley sau Talasemia majoră. O boală foarte gravă care nu permite supravieţuirea decît prin transfuzii lunare de sînge. O boală transmisă genetic pe care NU TREBUIA să o aibă, pentru că părinţii, conştienţi de riscuri, îşi făcuseră toate analizele tocmai pentru a o preveni. Spre ghinionul lor, analizele au fost greşite.

Am fost lîngă Ştefanuţ de la sosirea lui pe lume. Acum a crescut, începe să vorbească, înţelege tot ce i se spune, cooperează în tot ce i se cere. Ştefănuţ acceptă cuminte, prea înţelegător pentru vîrsta lui, toate neplăcerile pe care trebuie să le suporte un pacient care face analize de sînge uneori zilnic, primeşte transfuzii de sînge la 4 săptămîni (…şi Dumnezeu ştie ce boli mai primeşte odată cu sîngele salvator!!), înghite mai multe medicamente zilnic, respectă un anumit regim alimentar şi de viaţă.
Pentru că un pui de om are mai multă nevoie de iubire decît oricine, el a simţit iubirea pe care a primit-o din partea unor oameni cunoscuţi şi necunoscuţi, care se gîndesc cu drag la el, care au donat cu inimă bună mai mult sau mai puţin, după posibilităţile fiecăruia.

Iar eu am înţeles că binele nu a dispărut.  Şi capătă forme foarte variate. Uneori vine de unde nu te aştepţi. Ce anume îl determină  un om să ajute alt om, concret, real nu doar aşa…din vorbe? Aici cred că e opera lui Dumnezeu. Altfel, nu pot să îmi explic de ce oameni necunoscuţi, au donat pentru nepotul meu. Unii au donat sume importante şi nici măcar nu au declarat numele la bancă. Au donat ca anonimi destul de mulţi. Dar ei ştiu că Dumnezeu STIE că au făcut o faptă bună şi se bucură.

Donaţiile pe care acesti oameni le-au făcut au adus speranţă în viaţa familiei Diaconu.

M-a sunat odată un om în vîrstă de prin Mehedinţi. Îl văzuse pe Ştefănuţ la TVR pentru 2 minute şi nu a  apucat să noteze contul bancar, iar telefon fix nu avea ca să sune la TELEDON. Plîngea,  de mila copilului. I-am dictat contul la telefon, l-a notat atent, ca să doneze cînd îi vine pensia. Probabil avea o pensie de vreo 500 de ron, dar din puţinul lui a dat cu toată inima.  M-a făcut praf.  Şi pe sora mea, mama lui Ştefanuţ, la fel.

Un număr de oameni care au văzut cîteva rînduri despre Ştefănuţ  în „Formula AS” , au trimis bani prin mandat poştal pe numele mamei lui Ştefănuţ, sau în contul Fundaţiei care i-a dat apoi, mamei copilului, suma primită de la cititori: 2000 lei.  S-a bucurat mult şi a dus banii direct la bancă.

Am observat abia acum, văzînd atent extrasele de cont, că o doamnă care are acelaşi nume cu mama lui Ştefănuţ, a donat cîte puţin în mai multe luni.  Aşa a putut ea…Dar se gîndeşte cu drag, constant la copil…şi asta contează cel mai mult. La fel, donează periodic şi altă doamnă, o cunoştinţă îndepărtată.  Un grup de asistente dintr-un spital bucureştean în care mama lui Ştefan a lucrat cîndva,  strîng la fiecare salariu o sumă, o mun într-un plic, fără nume şi mi-o dau …pentru Ştefănuţ.

Prima mare surpriză, a venit sub forma unei donaţii anoniome de nici mai mult nici mai puţin de… 1000 dolari..Nici pînă acum nu ştiu de unde. E un ordin de plată, dar de unde şi de cine e trimis…nu se ştie. Iar cea mai mare surpriză a fost făcută de nişte oameni de la PORCSCHE…Au devenit ambasadorii lui Ştefănuţ…

Mai sunt cîţiva romîni care trăiesc în diaspora. Au aflat şi au donat. Şi urmăresc constant evoluţia cazului…Legăturile lor sufleteşti cu pămîntul natal şi oamenii locului, nu dispar.

Am rugat mulţi omeni care ŞTIAM CĂ  POT, să susţină sponsorizarea de către firme private. Este cea mai bună cale de a ajuta un om bolnav, fără să piardă cineva, ceva. Nu pierde decît statul, o mică parte din impozitul pe profit al sponsorului. Iar dacă STATUL,  e de acord să piardă bani în favoarea celor suferinzi, ce te costă, ca sponsor, să ajuţi? NIMIC!

Unora, le-am spus o singură dată. Au ţinut minte, iar cînd au găsit soluţii, au donat…cu toate actele în regulă.   Alţii, s-au oferit singuri, pentru că au văzut poza copilului, i-a impresionat şi …au insistat pe lîngă şefii lor să sponsorizeze. Exemplu, concernul Porsche, format din 3 firme, a donat de 3 ori: cîte 3000 de euro prin contract de mecenat, din partea fiecărei firme.  Şi au mai convins şi pe ENERGY HOLDING să doneze…5000 de euro. Şi pentru aceste firme e criză…Dar, ei au găsit soluţii.

Alţii, au promis multe, dar …au uitat apoi să se ţină de cuvînt.

Ştim însă că NIMENI nu este obligat să ajute.  Iar fiecare, primeşte ceea ce merită.

Aşteptăm zilele acestea şi răspunsul din partea Ministerului Sănătăţii. Dosarul e depus, dar din sute de bolnavi care îşi aşteaptă rîndul la aprobarea dosarului, e greu de grezut că îl vor aproba pe al lui Ştefănuţ. Aşa că, tot la solidaritatea umană ne este speranţa. E drept că au scăzut foarte mult donaţiile.  Un apel-două pe săptămînă….o depunere pe săptămînă…şi cîte o sponsorizare „promovată” de prieteni apropiaţi şi ambasadorii ai lui Ştefan. Dacă vrei, se poate…Dumnezeu să îi ajute în ceea ce fac bun.

Speranţa este singura care  menţine echilibrul în familia Diaconu. Iar Ştefănuţ creşte odată cu speranţele familiei sale.

Zilele acestea, un alt copilaş care suferă de Talasemie Majoră, MATEI STANCIU, intră în faza cea mai grea a transplantului de măduvă:  izolarea într-o cameră sterilă, din care nu mai iese 2 luni. În acest timp, viaţa lui e pe muche de cuţit; orice fir de praf, orice microb, sau curent pot să îi producă complicaţii grave. Imunitatea lui este zero. Să sperăm că măduva pe care o va primi de la mama lui, va fi acceptată. Să ne rugăm pentru el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: