O vară liniştită pentru Ştefănuţ Victor Diaconu


Ştefănuţ Diaconu, se dovedeşte a fi un băieţel tare viteaz căci, la vîrsta lui fragedă de numai 2 ani şi jumătate, a ajuns să înţeleagă şi să accepte resemnat tratamente chinuitoare pentru oricine, nu numai prin durerile provocate de injecţii şi transfuzii, cît mai ales prin continuarea lor la nesfîrşit, zi de zi, fără altă şansă de scăpare decît acel transplant de măduvă teribil de riscant si totuşi singura soluţie radicală.
Au trecut 6 luni de la consultul la Clinica Gaslini din Genova, care a preluat cazul lui şi caută cel mai potrivit donator de măduvă. Ultimele veşti de la Clinică sunt şi bune şi îngrijorătoare. Pe de o parte, ne-au spus că au găsit 2 potenţiali donatori din S.U.A., care par destul de potriviţi, adică 7 din 8 caractere sunt identice. Pe de altă parte, ne-au sfătuit să mai aşteptăm pînă pe la 3-4 ani, poate apare donatorul perfect. Senzaţia noastră e că trag de timp să mai crească copilul. Se tem să intervină. Sunt riscuri prea mari, iar el e prea mic şi slab! Dacă intervenţia eşuează, e imaginea lor în joc.
Îngrijorarea noastră are două surse:
– dacă alegem să facă intervenţia acum, în ciuda recomandării medicilor de a mai aaştepta pînă la 3 sau chiar 4 ani, riscăm un eşec al intervenţiei.
– dacă amînăm transplantul pentru anul următor, riscăm să pierdem finanţarea din fondul Ministerului Sănătăţii.
E o decizie grea, dar sperăm că Dumnezeu ne va ajuta să luăm decizia cea mai bună pentru copil.
Deocamdată, Ştefan se simte destul de bine, s-a obişnuit cu infuziile zilnice de Desferal, care, după 4 luni de tratament continuu, au dat deja foarte bune rezultate, scăzând feritina de la 1850 unităţi, la 850 unităţi.
Dar pompa de injectare cumpărată din Italia este o minune a tehnicii, asigurînd un grad mare de confort pentru copil, care se joacă şi se mişcă în voie, cu acul în burtă. Funcţionarea acestei pompe, asistată electronic de un minicomputer încorporat, este perfectă.
Încă o dată, le mulţumim celor ce au donat bani pentru Ştefan şi au făcut posibilă achiziţia pompei Crono Super fabricată de Cane SpA şi a consumabilelor (ace şi seringi speciale pentru acest tip de pompă) E drept că a costat ceva bani şi cumpărarea consumabilelor din Italia este foarte dificilă, dar pînă la urmă merită tot efortul şi toţi banii, dacă copilului îi este de folos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: